Haida, haida de trei ori, sa-ti arate ia-a flori

ieDe pe dealurile romanesti pana pe catwalkurile internationale, ia traditionala recastiga terenul pierdut. Creata din materiale skin friendly, brodata cu motive florale sau geometrice, ia e piesa vestimentara ce se potriveste cel mai bine cu o zi de vara fierbinte.

Iar Sanzienele sunt prilejul perfect pentru a scoate din dulap ia si pentru a o purta cu tot respectul pentru stramosi si cu tot interesul pentru cele mai noi tendinte ale modei, totodata.

Sursa foto: iiana.net

 

Ce-mi mai amintesc din TIFF 2006

imagesTiffăriţă cu ştate vechi, inceputul verii la Cluj se transformă pentru mine intr-o buimăceală de filme si de hălăduit prin oras de la un cinematograf la altul, de la o cafenea la alta si de la un vernisaj la altul.

Blindată cu accesoriile pe care vremea enervant de capricioasă de la inceput de iunie (asta o stiu cel mai bine cei care calcă prima dată in Cluj cu ocazia TIFF-ului) mi le scoate din casă – ochelarii de soare sau, după caz, umbrela, mă amestec prin mulţimea de “halucinaţi” cu sau fără ecusoane la gat, care misună prin oras cu inima deschisă si cu mintea căscată ca receptacolul unei plante carnivore. Gata să devoreze concepte, imagini si chipuri, simboluri si senzaţii.

Parte infimă a mulţimii acesteia de halucinaţi ai filmului eram si eu prin 2006, prima editie TIFF la care am participat. Cum bani pentru cate filme ochisem eu din program la vremea aceea nu aveam, la 3-4 filme tot aveam insă să mă duc.

Si acum urmează o intamplare de care, desi nu sunt catusi de putin mandră, ii sunt recunoscătoare celui de sus. Tot bantuind prin centru, găsesc pe dalele din piaţa Matei, un ecuson al unui critic de film. De gen feminin, din fericire. Mi l-am pus la gat cu o senzaţie de teamă amestecată cu triumf si m-am indreptat spre primul punct de procurare a biletelor. Norocul meu era ca tipa de pe ecuson aducea puţin cu mine, cel puţin la culoarea si lungimea părului.
Buun, si iacă asa am avut parte in acel an de un adevărat regal cinematografic, prezentandu-mă cu cea mai pură emoţie artistică la cateva zeci de filme. Tot ce trebuia să fac era să intind pur si simplu ecusonul magic.

Toate bune si frumoase, pană cand, la premiera unui film, s-a pronunţat pe scena numele tipei de pe ecusonul meu. Era chemată pe scenă, să-si ridice o diplomă. M-am făcut mică si rosie si am intors subtil ecusonul ca să feresc chipul si numele cineastei din ţiplă de vreo privire fugară.
Tot in vara lui 2006, m-am inghesuit la “Taxidermia” care rula la vremea aceea la cinema Republica.

In sală, randuri-randuri  de fete sensibile, care la primele scene mai hardcore au părăsit sala de cinema, cu mana la gură a oripilare. Un film care pe mine m-a bantuit multa vreme, in care stăteam eu si mă minunam cum poate un om sa conceapă atatea feluri de a folosi o covată.

sursa foto

1 Mai muncitoresc in cele 4 zari ale Clujului

1maiFeels like bere rece tinuta la bolboaca, mititei sfaraind pe gratare curatate cu constiinciozitate inca din ajun, frigarui trase-n teapa dupa clasica reteta clisa-ceapa-ardei-carnat, ritmuri mai mult sau mai putin balcanice rasunand prin poiana. Plus multa voie buna ca am mai smuls o zi libera din saptamana.

Daca stai in Cluj-Napoca, ai la dispozitie cel putin 4 zari mari si late spre care sa-ti indrepti pasii sau, dupa caz, rotile.

Fagetul cu adunatura de manastureni, obisnuiti deja ai poienilor din zona, teritoriul de la Sf. Ion, amenajat special pentru trebusoare din astea.

Ar mai fi padurea Hoia, unde s-ar putea sa-ti joace feste niscaiva fenomene paranormale. Asta daca nu cumva ti-a fost prea sete de bere si incepe sa ti se blureze privelistea. In Borhanci ai cateva poienite dragute, in care, se zice, sunt ingropati zeci de avortoni.

Na, voi ce destinatie alegeti pentru 1 Mai Muncitoresc, ca eu inca sunt in dilema?

Sursa foto

Cu ce culoare nu ma asortez nici in ruptul capului

Chiar daca cica nu se mai poarta asorteurile, ca nu mai e demult un must sa alegi poseta cu pantofii in aceeasi nuanta, nici nu poti iesi in lume in culori care nu se „pupa” defel.

E ok sa fii cat mai indrazneata si nonconformista, insa pana la limita esteticii. Cand ofensezi deja bunul gust cu combinatii de culori si de imprimeuri total nereusite, se cheama simplu: kitsch.

La fel de kitsch mi se pare si culoarea verde fosforescent. Pe care n-as integra-o niciodata in garderoba mea, nici macar la categoria articole de plaja. Nu am nimic impotriva culorilor tari, mai ales daca le porti primavara si vara, dar aberatia asta de culoare verde fosforescent este deja mult prea mult pentru mine.

Si ca sa vorbesc putin si de categoria culorilor care imi plac, am gasit pe Asortie cateva perechi de pantofi si sandale in nuante perfecte de primavara. Asa DA!

342_clarette_gri_turcoaz_bej7080_Johnny_antico_plus_fard

 

 

Voi ce ziceti, aveti vreo culoare pe care pur si simplu n-o prea inghititi?

Asa nu cu roz bombon

608-B9_Rieker_negru_3Chiar de roz e la fetite,

Precum lana la oite,

Mie roz bombon nu-mi place,

Ba mai mult, stau ca pe ace

Cand primesc cadouri stiva:

Vreo rochita ca de diva,

Atata doar ca-i roz sadea,

De m-as lipsi cu drag de ea.

Pantofii-s pasiunea mea

Am asa multi ca as putea

Pe branduri sa ii stivuiesc

Si pe culori sa-i randuiesc;

Dar rozul lipseste dintre ei –

Nu e pentru pantofii mei.

In schimb, culorile neutre

Sunt cele la care nu fac mutre

Si le-as purta cu mare drag,

De cate ori trec al casei prag

Si pantofiorii-n lume-i scot

Suspine de admiratie tot

Aud de pe la trecatori,

Iar pe mine ma trec fiori

Cand texturile le regasesc,

Ce pasii mi-i calauzesc.

306_alea_bleo

 

 

 

 

Prima mea rosie

„Coropisnita

Din gradina mea

Roade rosia”

Asa sunau niste versuri de demult. Ei bine, nu la fel s-a intamplat cu prima mea rosie. Planta a crescut mare si frumoasa, atat de falnica si de sanatoasa incat nicio insecta n-a indraznit sa se atinga de ea. Plus ca, recunosc, am si stropit-o cu niscaiva insecticid 🙂

Gradina bunicii era pentru mine un mic paradis, in care calcam cu grija, sa nu indoi rasadurile si in care ma minunam de fiecare plantuta in parte. Asta pana intr-o buna primavara, cand mi-am luat inima in dinti si am plantat chiar eu un rasad de rosie.

L-am urmarit cu curiozitate maxima, l-am udat cu sfintenie si l-am ocrotit de toti daunatorii care misunau in zona. Rezultatul? O minunatie de planta, care a rodit cum nu se poate mai frumos. Rosiile cu pricina mi s-au parut cele mai zemoase, mai dulci si mai carnoase rosii pe care le-am gustat vreodata.

Si, sincera sa fiu, imi amintesc si astazi gustul lor. Pe care nu il regasesc la rosiile din supermarket, si nici macar in al celor de la piata. Cu siguranta secretul gustului se impletea cu faptul ca rosiile au fost plantate, udate si ingrijite cu mana mea. A fost prima mea experienta intr-ale gradinaritului, o adevarata terapie pentru suflet si gust.

tomate-buzau-50_3359

De ce gradina?

morcovi-flakker-2_3564Toata copilaria am stat la bloc. Cu priveliste mai mult spre cer decat spre pamant, caci locuiam la etajul patru.

Oricat de multe jardiniere cu muscate ar fi instalat maica-mea pe balcon, tot tanjeam dupa o gradina adevarata, in care sa haladuiesc desculta pe gazon, sa stau ore intregi si sa privesc pur si simplu cum se strecoara lumina prin frunze sau sa ud florile si sa le urmaresc cum se deschid bobocii.

O gradina in care, echipata cu o palarie de paie, cu o lopata si cu un hidrofor, sa trebaluiesc de dimineata pana seara, sa ma relaxez totodata, mai ceva ca pe o insula exotica.

O gradina in care sa urmaresc ora de ora, zi dupa zi si anotimp dupa anotimp miracolul de nerostit al naturii.

O gradina in care roua mi-ar da „buna dimineata” si florile s-ar undui in bataia vantului, rasarind mandre in soarele de primavara.

O gradina in care sa-mi chem din cand in cand prietenii si sa le descriu florile, legumele si fructele din preajma si sa-i las sa se bucure si ei de priveliste. Si, bineinteles, sa ma laud putin cu micile mele succese in gradinarit, cum din niste biete seminte a iesit dansul, ditamai morcovul, sau dansa, ditamai rosia.

Apropo, se apropie 1 Mai, are careva o gradina ca asta? Promit ca nu vin cu gratarul, doar poate cu aspersorul 🙂


galdwhiteprosperity_4325

Bijuterii din metale pretioase vs. gablonturi

O seara de primavara e prilejul perfect pentru a ne etala tinute si accesorii care sa ne puna in valoare atuurile naturale. Ce te faci insa cand trebuie sa alegi intre popularele gablonturi, care au inundat in ultima vreme nu numai targurile, festivalurile, magazinasele si boutique-urile, ci si internetul cu ale lui site-uri cu chinezarii versus finutele bijuterii din argint?

Daca ma intrebati pe mine, n-am sa stau prea mult pe ganduri. Oricat de fermecatoare ar fi ele, gablonturile, si oricat de pe val, de pe catwalk pana la revistele glossy, tot bijuteriile din metale pretioase sunt preferatele mele. Daca e sa aleg sa ies cu prietenii la o terasa intr-o seara de primavara, o bratara din argint imi va pune in valoare ca nimic altceva inceputul de bronz. Asta pentru ca am asociat intotdeauna primavara cu frumusetea si cu prospetimea, iar o asemenea bijuterie nu poate fi altfel decat frumoasa. Nu, nu vreau accesorii care sa „strige”, vreau in schimb bijou-uri handmade, realizate cu gust, cu design unicat, importate din Israel si, bineinteles, la preturi accesibile. Daca mai au si accente vintage delicioase, ma declar fana lor numarul 1.

bratara-argint-onix-b5056~5296328

Online-ul si bijuteriile sale

bratara-argint-cu-opal-nobil-cristale-si-goldfilled-1671b~8386683Cu izuri si bucurii,

Cu seva si muguri mii,

Primavara da tarcoale

In culori cuceritoare,

Iar serile cu miresme,

Cu iubiri si cu mirese,

Se insinueaza, vezi,

Prin paduri si prin livezi,

In cutia cu bijou-uri,

Intre bluze si-ntre tuluri.

Cat despre bijuterii,

Au colectii sa te tii

Regal Gold si, mai ales,

Argintul cu pietre dres,

De la inele de vis,

La cercei cu mult dichis,

Bratarele pe spranceana

Si coliere de seama.

Toate cu design-uri unicate,

Din Israel importate.

La preturi super tentante,

Handmade si apetisante.

Pentr-o seara de poveste

Bijuteria perfecta este

De departe un inel

Cu opal regal prin el.

Pe scurt, o minunatie,

Exact cum imi place mie,

Un bijou menit sa fie

Accesoriu pe vecie

Pentru o diva urbana,

Cocheta si diafana,

Cum sunt si eu, de ce sa mint,

Netul imi place sa-l alint,

S-aleg din varful degetelor

Bijuterii dragi fetelor.

Caci pe nisa accesorii

Legea o fac creatorii

De bijou-uri nonconformiste,

Realizate de artiste,

Cu-aplecare spre frumos,

Cu mana sigura si cu suflet duios.

brosa-argint-cu-ametist-p2165-1~7608404

 

 

Vacanta perfecta incepe cu securitatea perfecta

KitSupraveghereHikvision13801801375243e0a92fc27Intr-o tara in care talharii, de la maruntii „posetari” pana la spargatorii de locuinte, se specializeaza pe zi ce trece, reusind sa tina pasul cu brio cu ultimele inovatii ale tehnologiei, o alarma wireless a devenit mai degraba o necesitate decat un lux. Mai ales ca in ultimii ani, producatorii au dezvoltat o multime de solutii asa incat sistemele de alarma disponibile pe piata sunt nu numai accesibile ca pret, dar se pot si instala extrem de usor.

Odata ce te-ai hotarat sa pleci in vacanta la care ai visat tot anul, iata cativa pasi pe care trebuie sa-i bifezi, pentru a te asigura ca hotii nu isi vor face numarul tocmai in perimetrul locuintei tale.

Instaleaza o alarma wireless

Chiar daca nu te pricepi la instalatii de niciun fel, in cazul unei asemenea alarme, instalarea este simpla si neinvaziva. Mai mult, programarea si operarea se pot face fara probleme, chiar daca nu esti ceea ce se cheama un specialist in domeniu.

Un asemenea kit include gama completa de detectori si controlere si are autonomie mare a detectorilor (peste 1 an) folosind baterii alcaline obisnuite. Cireasa de pe tort este insa garantia securitatii depline prin monitorizare completa a comunicatiei radio, integritatii fizice a elementelor componente precum si a comunicatiilor telefonice.

Evitand bataia de cap pe care o presupune montarea unui cablu prin pereti si costurile instalarii alarmei, pretul general al unei alarme wireless este cel putin la fel de accesibil ca si in cazul celorlalte alarme. Cu cateva unelte de baza si cu putina rabdare vei reusi sa-ti instalezi singur sistemul de larma, indiferent daca securizezi o casa, un apartament sau o firma.

Flexibilitatea crescuta

Tehnologia wire-free iti ofera posibilitatea de a construi un sistem de securitate  locuintei pe etape.  Pe masura ce ai timp si buget, extinde-ti sistemul adaugand senzori sau camere video oricand, cu foarte putin efort. Daca ai programata o vacanta in care ai investit deja o suma frumusica, poti instala doar un sistem de securitate basic, care sa protejeze mai ales zona intrarii, urmand ca ulterior sa mai adaugi senzori sau detectori de fum.

Supraveghere video eficienta

Adaugand senzori si camere wireless, poti asigura supraveghere video  de top nu numai in ceea ce priveste casa, ci si anexe ca garajul sau piscina pe timp de vara.

Doar alegand un sistem de securitate eficient, de incredere, usor de instalat si flexibil te vei putea bucura din toata inima de vacanta perfecta. Nu uita acest lucru inainte de a-ti indesa bagajele in portbagajul masinii si hotii te vor uri de moarte pentru ca locuinta ta se va transforma intr-o fortareata imposibil de spart!

Kit_alarma_wireless_Jablotron_JK-06