Grădina bunicilor – reinventată


gradNu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la grădina bunicilor, mi se umple sufletul de un amestec de bucurie și lacrimi. Lacrimi de tristețe că bunicii s-au dus între timp și lacrimi de emoție intensă când îmi aduc aminte de ochii mari și plini de licăriri ai copilului care eram odinioară.

1995.

O grădină imensă, undeva într-un sătuc din Maramureș, care se întindea de la capătul casei până la gardul din nuiele răsucite într-un fel pe care doar strămoșii îl știau pe dinafară. O grădină în care iarba grasă, mângâiată doar de toanele vântului, împodobită doar de picăturile de rouă ale dimineții și împrospătată cu fiecare ploaie era terenul nostru de joacă, al meu, al verișoarelor mele și al vecinei de grădină.

Câteva straturi cu roșii dulci că lubenița, câțiva meri și pruni și mult măcriș pe care îl răsuceam între dinți cu o satisfacție greu de descris, asta era grădina bunicilor.

Păzită de o cazemată din cartoane, pe care am construit-o cu grijă și meșteșug de strateg, pentru a nu fi dărâmată de găștile rivale de prin sat. Cam asta era grădina bunicilor, atât de simplă, dar atât de plină de semnificații.

2015.

După 20 de ani, grădina bunicilor „cere” o schimbare de look. Farmecul pe care îl avea pe când eram mic copil s-a pierdut într-o priveliște mai degrabă dărăpănată decât bucolică, un loc mai degrabă neprietenos pentru familia mea de acum.

Am în plan de mult să o reinventez, iar cu un ajutor de la Provident acest vis ar putea deveni realitate, chiar începând cu acest an. Nu m-aș apucă să plantez răsaduri de legume, aș prefera mai degrabă un loc plin cu flori și cu vechii pomi, încă doldora de fructe. Aș cumpăra semințe și răƒsaduri de flori, fie la sol, fie căƒțăƒrăƒtoare, curgăƒtoare. Un balansoar și o măsuță ar fi perfecte pentru momentele de relaxare în familie, ori de câte ori am petrece un weekend sau o vacanță în Maramu’.

În locul fostei cazemate ar răsări o oază de relaxare pentru cei dragi mie, iar vechile strategii de construite a unei fortificații împotriva bandelor de copii rivale s-ar transforma în strategii de reinventare a unui loc drag sufletului meu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: