Niste parinti


Ii vezi ca pe niste zei uriasi, ii compui din trecerea mainii prin parul tau balai, din vocea care ti se pare atat de dogita incat tie, naparstocului, iti e imposibil s-o imiti, din discutiile pe care zeii tai le au cu alti oameni mari. Orisicat, ai tai sunt de departe cei mai frumosi, cei mai potenti si mai destepti dintre parinti. Asta pana la momentul acela- sa-l numim declic. In care ai revelatia neputintei celui pe care-l credeai zeul suprem. Cerul intreg iti cade in cap, pamantul ti se surpa sub talpile moi de copil. Parintele tau e doar un alt om mare. Nu e cu mult mai cu mot decat tatal lui Gica de la trei, de exemplu.

Apoi vine razvratirea, reprosurile ca n-au stiut cum sa te creasca, ca nu ti-au dat cat ai fi vrut.. apoi, dupa mult, vine si intelegerea. Aceasta e insa cea mai dureroasa. Caci tot cu ea vine si mila. Apoi, deodata..Iti dai seama ca de fapt parintii tai parca au intrat la apa. Se micsoreaza si se smochinesc cu fiecare vizita.

Si ochii le sunt tot mai inundati de ape cand le treci pragul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: