nu-ti strica bronzu’ de mare pe Ineu


Asa mi-a zis o prietena cand a auzit ca imediat dupa Vama aveam de gand sa plec cateva  zile acasa la Ineu si abia dupa aia sa ma intorc in Cluj. Suna ca ceva de genu: nu strica graul pe gaste, unde graul era bronzul meu care pe alocuri incepea sa plesneasca, aratandu-mi spinarea ca de leopard, iar gastele – concitadinii mei cei gospodari.

Sa fim oare chiar atat de dependenti de imaginea noastra in fata celorlalti incat sa dam iama prin terase si alte felurite adunari publice cu scopul fatis de a ne etala bronzul? Hai ca daca faci o achizitie, o toala mai de Doamne ajuta, o masina etc., inteleg tataiala, dar bronzul, nu stiu. Pe urma tot eu stau si imi zic: e cat se poate de firesc sa fie asa, atata vreme cat traim intre oameni si parerea celorlalti conteaza uneori asa mult incat ne deturneaza uneori si cele mai indelung mestecate planuri. Atata doar ca spus in cuvintele acestea, cum s-a exprimat prietena mea, m-a intrigat, dupa care m-a pufnit rasu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: